when ecstasy takes control..

Pentru tine...


Opreste-te!Nu vezi?Ai facut totul sa para intuneric,desi era lumina...Auzi sunetul?Este bataia inimii mele...Ea,cea care mi-a spus ca tu ai putea sa fi ce caut,ca tu ai putea sa fi cea care imi va schimba viitorul...Nu a fost asa!
Ceasul s-a spart in mii de bucatele,si amandoua l-am privit fara sa il privim cu adevarat.Fiecare cu alte ganduri care duc la aceeasi destinatie:noi?Care noi?Da,noi,cele care stiam sa zambim cu adevarat....
Da,noi,acele fete care nu stiau ce este tristetea
Da,noi,acel noi care s-a spulberat acum cateva secunde!Te-am rugat de-atatea ori,si de fiecare data am vazut cum se frangeau,am vazut cum se transformau in spini ce imi inconjurau inima lasand-o fara vlaga.Ai crezut ca nu am nevoie de tine,si nu ai vazut ca defapt nu am nevoie de ei...Nu ai vazut ca fara tine,as fi pur si simplu fata care a zambit dupa atata timp...fata care a ramas in umbra...Si ceasul nu isi mai tese secundele pline de sperante,nu mai exista acel tic-tac ce pare bataia inimii mele,pentru ca noi nu mai exista cu-adevarat!Exista acum doar denumirea de doua fete ce poarta masca de noi...Unde ai fost cand am avut nevoie de tine,cea care ma intelegea?Unde ai fost cand am avut nevoie de persoana care imi era prietena...Ai disparut..

Inconstient


Tic-Tac Tic-Tac Nu,nu e ceasul,nu,nu e vantul ce canta,nu,e inima ei..E inima ei ce suspina incet,vazand ca in jurul sau nimic nu mai e cum a fost odata: plin de veselie.
Ii privesti ochii si ii zici ca sunt frumosi,privindu-te pe tine,pe voi.Dar nu vezi adevarul:Nu vezi ca ochii ei sunt reci si goi,ca nici ei nu isi dau seama ca nu privesc pe nimeni,nimic...Ii spui ca ii poti auzi inima cum bate,dar uiti ca inima sa a incetat sa mai bata cu-adevarat: "De ce sa bat,daca nu am motiv?".Uiti ca sufletul ei e pustiu si negru,ca singurele lucruri care arata ca se afla ascuns undeva sunt vorbele sale ce spulbera fara sa vrea tacerea de mormant din jurul ei.Spui ca ai ramas doar tu cu ea,dar uiti ca defapt nici tu nu mai esti langa ea,nu tu,corpul tau!Inima ei incearca sa lupte,sa se agate de o speranta care sa o ajute sa devina ce a fost odata.Dar Viata o biciuieste nemiloasa,si cu fiecare lovitura inima ei isi pierde speranta,dar ramane cat mai aproape de viata,pentru ca adanc,pierduta printre lacrimi,secrete si lovituri exista ea,Speranta!
-De ce nu mai bate?De ce nu spera mai mult?da,asa e,ar trebui sa fie optimista!Dar cum sa reuseasca?Poate ca inima ascunde prea multe secrete,poate ca nu te gandesti,defapt,nici nu vad de ce ar trebui sa iti pese,dar tu nu sti ca noptile-i sunt zile,ca fiecare noapte are lacrimi noi,ganduri din ce in ce mai negre si nu sti ca simte cum Speranta moare,cum zgarietura dupa zgarietura,inima sa alunga Speranta,crezand ca asa ceva nu poate exista inauntrul ei.Credea ca are un motiv sa existe,credea ca poate sa aduca oamenilor un strop de fericire,s-a inselat!Criticile aspre, vocile ce-i spun ca e inutila si chiar certurile ce se aduna in jurul ei strangand-o cu disperare,amenintand inconstient,toate acestea i-au aratat adevarul:"Nimic!Asta e tot ce inseamna existenta ta!".Si atunci isi da seama,si plange in nestire,realizand ca ea nu inseamna nimic.Sufletul sau plange doborat de atatea lovituri de bici primite din partea vieti,lacrimile sale sunt acum doar halucinatii caci nu mai are cum sa planga,a plans atat de mult ca nu mai poate sa continue.Singura speranta ce ii cuprinde sufletul e ca poate intr-o zi,cat mai curand,toate acestea se vor sfarsi si ea va fi doar o amintire.Curand...


Umbre in noapte


Pasii lovesc cu putere pamantul in timp ce ochii dau drumul lacrimilor,lasand tipete mute sa strabata intreaga cuprindere.Incerc sa fug,sa scap de amintiri,dar umbrele ma fugaresc strigandu-ma.Incerc sa scap de ele,sa le uit,dar nu pot!Striga dupa mine,incercand sa trezeasca la viata toate sentimentele:ura,gelozie,simpatie...Imi prind mainile,ma tin captiva in lumea amintirilor.O umbra trece prin fata mea,pedaland in fuga o bicicleta.O alta isi impleteste cu grija parul negru,in timp ce o silueta intunecata sta pe o banca,privind toate celelalte umbre.
-Ce s-a intamplat?cuvinte reci,spuse doar pentru a rupe tacerea.Umbra suspina privind in gol.Se intoarce spre mine,in timp ce doi ochi stralucitori imi lumineaza lumea,dupa care se sting,ramanand in fata mea.Soarele se ridica puternic pe cer,luminand strada umbrelor.Ochii nu mai raman doar ochi,o figura cunoscuta se contureaza.O silueta supla,o fata cu parul lung...Ochii sunt albastri,ca cerul senin,in timp ce buzele rosii ca vinul soptesc usor.
-M-ai uitat...ai uitat sa te bucuri de cine suntem,de ce eram...
Privirea imi ramane fixata pe un punct inexistent din fundal.Ochii se transforma in doua panze de paianjen,gura capata forma unei rosii in timp ce sufletul meu ma paraseste.Eram eu...Fosta eu...Umbrele vin spre mine si tipa,incercand sa imi atraga,atentia,dar nu le raspund.
-Nu te-ai bucurat de viata!Ai pierdut! Bratele puternice imi apuca mainile,tarandu-ma in intuneric.Ochii isi revin si ii privesc speriata.Strigatele de ajutor sunt inutile,bratele ma tin captiva in inchisoarea mea vesnica,dar o umbra se apropie de mine si ma misca usor.
-Trezeste-te!
-Ce?Un...
Un vis!Asta a fost totul,zambesc fericita,in timp ce un oftat prelung ma ajuta sa ma ridic din patul ce mirosea a trandafiri.Bluza alba de matase cade usor de pe umeri,pana ce mainile mele raman goale.Imi privesc incheieturile cu groaza,amintidu-mi de vis.Urme de degete imi pictasera pielea alba,zgariasera cu putere degetele firave ce se miscau acum cu greu.Oare a fost doar un vis?Sau realitate?

Scrisoare catre Rai


Imi lipsesti.Imi lipsesc noptile in care veneai in visul meu,in care simteam caldura oferita de tine.Imi lipseste sprijinul tau si invataturile,momentele in care veneai la mine pentru a ma ajuta,sa-mi spui ca trebuie sa merg mai departe,sa-mi spui ca sunt cineva.De ce ai incetat sa vi la mine?Poate e vina mea...Poate eu sunt cea care te-a facut sa crezi ca nu mai am nevoie de tine,chiar daca am...Cand ei se intreaba de ce te iubesc atat de mult,de ce iubesc ce nu cunosc decat prin vis si imaginatie,poze si amintiri impartasite de cei care te-au cunoscut asa cum erai...o persoana reala!Poate ca nu sti cat de mult am nevoie de tine,poate ca nu sti ca simt cum ma sfaram in mii de bucatele poentru ca nimeni nu e aici,sa ma ajute,pentru ca nimeni nu e aici sa imi spuna ca pot merge mai departe pentru ca sunt..eu!Hartia pe care scriu pare ca are parfumul tau tiparit in ea...Cuvintele par scrise asa cum scriai tu...Si ma intreb de unde stiu ca ce spun este adevarat,cred ca iti simt amprenta in fiecare lucru pe care il fac...Si chiar daca atatea lacrimi au cazut pe foaia veche,au fost lacrimi pierdute..S-au pierdut toate in drumul lor,si nu au stiut daca sunt lacrimi de fericire sau tristete.De-atatea ori m-am oprit din scris si am lasat cerneala sa se usuce,pentru ca nu am stiut cum sa continui.Credeam ca daca voi presara cuvintele cu lacrimi de tristete vei veni la mine,dar gandul ca te-as putea vedea din nou in vis ma facea fericita.Am nevoie de tine,si sper ca scrisoarea mea sa te faca sa vezi,sa simti cat de mult as fi tinut la tine,cat de mult tin...Sper ca aripile plicului sa nu se rupa,pentru ca stiu ca desi distanta pana la tine e mare,la fel e si dorul de sfaturile cusute cu intelepciune si afectiune.Au inceput cu totii sa spuna ca sfaturile pe care tu le oferi cu atata dragoste visurilor mele sunt doar gandurile personale de incurajare,dar stiu ca este totul o minciuna,pentru ca stiu ca atunci cand scrisoarea va ajunge la tine voi fi linistita stiind ca iti pasa,si voi numara minutele pana ce noaptea va veni,sunt sigura ca noi vom fi impreuna in visul meu si ca tu imi vei mangaia din nou parul si ca din nou caldura ta ma va face sa ma simt bine.Imi lipsesti,dar stiu ca vei fi cu mine...imi lipsesti...

Aripi frante si corp fara suflet

Da.Nu.Asa cred...Singurele lucruri pe care le pot sopti sunt atat de insignifiante,incat nu mai stiu daca exist sau nu.Amintirile au ramas singurele lucruri ce imi mai pot incalzi inima.Amintiri dintr-o viata apropiata.O viata in care zambeam,o viata in care sufletul zbura in nestire pe cerul lipsit de nori.Fara probleme.Sau cel putin asa am crezut.Norii se adunau incet.Credeam ca vor disparea,ca va fi totul bine...Nu a fost asa.Se strangeau in fiecare zi mai multi,pana am ajuns o singura pata de alb pe cerul albastru.Norii cenusi se strangeau cu putere in jurul meu,gata sa explodeze.Nu am stiut cum sa scap.Ma luptam sa ii indepartez,dar puterea lor era imensa.Am explodat.Ei..au explodat.Si odata cu ei,aripile mele au cazut.Fulgi albi transformati in lacrimi - stropi de ploaie.Suflet fugar prin lume,in cautarea cerului fara nori.Doar corpul ce mangaie inima.Inima care odata batea cu atata putere,acum este plata.Bataile sale se aud din ce in ce mai incet,si nu stiu daca mai sunt sau nu aceeasi persoana.Zambesc.Asa imi spune oglinda.Asa imi spun si pozele,si oamenii au vazut:zambesc.Dar oare e zambetul meu?E doar o simpla arcuire a buzelor,ce isi poarta fals denumirea de zambet .Dorinte?Una singura: sa stiu cine sunt,sa stiu daca sunt un corp gol si parasit,sau un corp in cautarea sufletului.Cine sunt eu?


Desene


Linii.Linii drepte.Puncte si linii usor curbate,negre sau gri.O viata noua.O viata in alb negru.Buze ce nu pot rosti nimic se nasc usor din carbunele slefuit.Ochii iscodesc fiecare coltisor,in timp ce creionul trece mai departe.Trasaturi atat de diferite de ale celorlalti!Buzele atat de mari,nasul usor carn si ochii mici sunt neobisnuiti.Si forma fetei...pare un gogosar.Frunzele-i sunt drepte si lungi,aproape negre!
Si creionul deseneaza iar si iar,incercand sa creeze ceva mai bun pentru desenul atat de ciudat.E o fata?Da..Sau poate asa ar trebui sa para.Guma sterge usor asa zile frunze,le strange la spate,si fata pare diferita.Atat...de diferita.
Si brusc,creionul se opreste.Bine,o fata.Dar corpul?De unde atata pricepere pentru proportii?Nu,creionul nu-i perfect si proportiile ies gresite.Niste maini mici se intrevad,apoi usor,un trup suplu imbracat atat de simplu:un tricou,o pereche de pantaloni ce invaluie picioarele mici.Imperfect.
Si apoi creionul cade iar.Ce lipseste?Oare ochii nu au destula stralucire,oare buzele sunt prea..mute?Nu,nu are ce sa faca.Desenul e mangaiat de o briza usoara,in timp ce carbunele ce da viata se ascunde intr-un sertar intunecos.Fereastra larg deschisa fura coala si o duce departe,departe,inchizand-o intr-un loc uitat de fericire.Lumea aceea alb negru era atat de trista!
Si cerul incepe sa planga,fata din desen plange si ea.Pentru ce?Pentru ce sa fii doar un desen lipsit de importanta,pentru ce sa nu ai un rost in lume?Si desenul pleaca mai departe.Vantul apuca fetita de mana si o conduce peste mari si tari,ii arata fiecare om si suflet,fiecare ganduri.Iar desenul plange neincetat.De ce?De ce e doar un desen?...

Raman pasi


Pic-Pic-Pic.Strop dupa strop.Inca o lacrima,inca un gust amar pe buzele vinete.Si inca un pumn in piept.Inca o palma de la viata.Oare cum a putut?Cum a putut sa plece,sa ma lase asa?
Toti cred ca e usor sa uiti.Defapt confunda uitarea cu abilitatea de a incuia in inima ta amintirile care dor.Incuie-le in inima ta si ascunde cheia in sufletul tau,unde nu o vei gasi vreodata.Dealtfel,cum sa o mai gasesc daca fiecare secunda fara el este o lovitura in sufletul meu,cum sa gasesti ceva ce dispare?
Ce usor sa uiti...dar cum sa uiti toate momentele in care simti lumea ce sta la picioarele tale,cum sa uiti caldura pe care o simti cand poti imbratisa pe cineva si cand ii poti spune cat il iubesti..e atat de greu!
De ce sa plangi cand stii ca nu il poti aduce inapoi,de ce?Fiecare coltisor din inima mea pastreaza pasii lui.El a cutreierat fiecare loc in care imi pastram durerea,locurile unde praful ramasese.Si umbra pasilor sai perfecta a curatat durerea,acum a inlocuit-o cu picaturi de sange care se preling usor.
As vrea sa pot sa schimb ceva...dar nu se poate.A disparut in neant,odata cu lumina ce mi-a acaparat privirea.
Un ultim sarut ce te face sa suferi,cata cruzime!Un sarut de adio,sarutul care termina tot.Sarutul adus de soare pamantului inainte sa plece spre cer.Si daca cerul e amanta soarelui?Daca norii sunt copiii lor?...atunci pamantul ramane gol.Un nor.Un nor a fost si visul meu.Ce nori cruzi!Asta e iubirea...
Cand inima ti-e plina de fericire,cand simti ca nimic nu mai conteaza,atunci norul pleaca si dimineata vine usor,lasand visul sa dispara,iar iubirea ramane doar o amintire.Nor divin,ce astepti?
Oare astepti sa mor de durere,sa pot veni spre tine,sa zburam spre insula Iubirii?Nu pot norule,nu pot,caci am ramas fara bani de bilet,si atat de lunga-i calea pana la tine..

Bufnita


E noapte.
Mai exact,noaptea de Halloween.
Noaptea in care toate visele ti-au fost spulberate.Noaptea in care ti-a spus ca s-a terminat.Si n-ai mai simtit nimic.Nu ai mai avut nici putere,ai ramas acolo,lipsita de vlaga.Apoi,ti-ai dat seama ca era stanjenit de situatie si ai plecat,fara sa te uiti in urma,fara sa il privesti in ochi.
Ai iesit in noaptea inselatoare,incercand sa fugi de amintirile alea dureroase.Priveai cu o ura neinteleasa micile creaturi ce cautau bomboane.
Cu o dorinta in suflet de nestavilit,te-ai ascuns de ei,fara sa te uiti pe unde te conduc pasii.Ai rasuflat usurata.In noaptea linistita,auzeai bataile nebunesti ale inimii tale ce se chinuia sa reziste.Ti-ai ridicat privirea din pamant,dar ochii ti-au ramas ingroziti inspre vederea macabra din fata ta.Un cimitir?Ce ironic!In noaptea in care inima ta moare,ajungi intr-un cimitir fara sa iti dai seama.
Timid,pasesti printre morminte si o raceala placuta iti cuprinde fiinta.Respiratia ta devine tot mai greoaie.Iti calculezi pasii,te uiti cu frica inapoi,caci fiecare miscare iti pare coasa grea a mortii ce se apropie de tine.Privirea unei bufnite timide te face sa tresari,in timp ce aceasta isi ia zborul.O bufnita alba...Bufnita...asa cum obisnuiai sa ii spui prietenei tale.Ce glume!Si apoi,toate au sarit pe tine.Il iubeai,insa ea ti-a spus de mii de ori ca nu te merita.Nu ai ascultat.In timp ce el te trezea dimineata cu sarutari,ea murea,iar tie nici macar nu iti pasa,atata timp cat bratele lui te protejau.
Cuprinsa de amintirile atat de amare,nu te uiti pe unde calci si,intr-un moment de neatentie,piciorul iti este oprit de ceva tare.La naiba!O piatra funerara.Chiar asa?Mai mult decat asta!Lumina lunii lumineaza puternic literele imprimate in piatra inghetata de timp.Citesti absenta,dar,trezita de rasetele cristaline ale copiilor de pe strazi iti dai seama cine se afla sub pamant.Bufnita!Nu stii cu ce sa asociezi soapta ta fara glas,cu faptul ca bufnita alba se aseaza usor pe o creanga din apropierea mormantului sau ca e chiar mormantul prietenei tale cele mai bune.
Un tipat iti cuprinde sufletul dar,inainte sa cuprinda si cimitirul,buzele iti sunt acoperite de o forta ciudata.Te intorci speriata,dar impietresti si iti doresti sa nu fi facut miscarea asta.
-Buna...vocea sa vibreaza de tristete,sufletul ei are imaginea trupului de-odinioara care,desi transparent,inspira putere.Stralucind in fata lunii,in mana sa,aproape taiand pielea alba ca fildesul,un cutit te ameninta mut.Un ranjet ingrozitor ii cuprinde fata prietenei tale,si iti dai seama ce vrea sa faca cu cutitul inainte de a misca usor degetele.Rapid,mana sa strabate distanta dintre gatul tau si cutit,dar se opreste chiar in momentul in care sangele ar fi explodat din sufletul tau cuprins de nebunie.
-Halloween fericit!
Ranjetul te orbeste,cazi in genunchi si ii ceri iertare,ii spui cat de mult ai iubit-o si ca n-ar fi trebuit niciodata sa te astasezi mai mult de el,dar nimic nu mai poate fi schimbat.Lama iti patrunde in craniu,si simti cum sangele incepe sa iti acapareze tot chipul.Tremuri din toate incheieturile,dar sangele iti saruta fruntea.
Saruta?Ce...?
-Trezeste-te,iubire...deschizi ochii si bratele lui iti mangaie usor trupul.Iti dai seama ca a fost doar un vis,il saruti si privesti pe geamul din stanga ta.Cu o privire pura,la geamul tau statea linistita o bufnita alba.


Fluturi


Ascunsi intr-un glob de cristal...mii de fluturi danseaza iar si iar,aripile lor albastre vibreaza neincetat,in timp ce ochii tai in care marea danseaza ii privesc,conturand miscarile lor.
Prin panza de lacrimi,dansul lor pare ca incearca sa trimita o poveste.Desi vor muri curand,nu le pasa.Stiu ca viata lor scurta aduce bucurie,asa ca incearca sa fie ceva mai mult de atat :povestitorii lacrimilor tale,a zambetelor ce s-au sters asa de usor,minciunile ce iti luminasera inima.
Doar o lacrima ce a cazut usor printre ei,iar acestia,gustand cu placere nectarul dulce-amar,au aflat povestea.
Cand lacrimile iti elibereaza ochii,reusesti sa vezi scena ce e vizibila doar pentru privirile marii indurerate.Fluturii iti picteaza pe peretele de cristal momentele in care primisei atatea si atatea minciuni,iar tu iti dai seama ca toate acele lucruri te-au facut sa fii mai fericita.Aripile gingase continua sa se miste in timp ce tu privesti dincolo de ele.Un zambet amar apare pe chipul tau sters,lacrimi cad iar si iar din ochii ce stralucesc doar pentru povestitorii ce danseaza.
Valsul lor se sfarseste,iar clipa dureroasa se oglindeste in lacrimile tale.Simti cum o sa cazi iar in pustietate si,fara sa arunci o privire,mana ta atinge lama rece.O singura picatura de sange le da libertate celorlalte,corpul firav cade pe asternutul ce miroase si azi a trandafiri,in timp ce cioburi din cristal se intind pe masa de unde fluturii isi iau zborul.Fiecare isi gaseste un loc langa tine,si astfel,in umbra rosiatica a apusului,miile de suflete pure isi iau zborul impreuna cu tine,omul creat din lacrimi.

Imi renovez inima


ce-am sa fac azi..?azi am sa-mi renovez inima.

am sa iau in palme toate greselile pe care le-ai facut,caci ele au ramas in inima mea...o sa conturez iar si iar zgarieturile pe care le-ai adus in ea,insa nu se vor vindeca.
asa ca o sa o distrug din ce in ce mai mult,pana va ramane doar praf.am sa-l adun usor,si am sa il raspandesc in toate cele patru zari,astfel incat nimeni nu va sti vreodata ce s-a ascuns in inima mea.
usor,am sa incep sa adun praf de stele si am sa desenez o inima in sufletul meu,iar voi o sa incepeti sa o umpleti cu alte mii si mii de cuvinte,de fapte ce vor aduce zambete sau lacrimi,dar nu va conta,pentru ca de data asta voi avea grija sa repar fiecare lovitura...iar inima mea va fi iar..o inima adevarata.

eu..?care eu?


Am pasit pe scena intunecata.O lampa cu ulei lumina slab locul in care sentimentele mele explodau de fiecare data.Umbra mea se reflecta in oglinda din spatele cortinei.M-am indreptat spre ea si m-am privit in ansamblu:nimic special.Doar doi ochi cu o lumina jucausa in ei,buze sangerii si buclele de culoarea mierii ce imi cadeau in cascada pe spate.
O rochie alba,scurta pana la jumatatea coapselor imi acoperea trupul firav.Amintiri..atatea amintiri.Cand rochiile nu au mai acoperit aceleasi forme,primul moment in care am simtit ca in stomacul meu se petrecea ceva dubios...toti acei fluturi in stomac....atata timp a trecut de-atunci!
Mi-am ridicat privirea spre tavanul vechi,si am sperat pentru o secunda ca aripi vor cadea din cer,ca eu le voi putea atasa la umerii mei si voi zbura.
Cand mi-am coborat privirea inapoi la oglinda,in ea era altcineva: o copila zambitoare,cu parul strans in doua codite impletite frumos,pistrui ce ii radeau soarelui in fata,pantalonii scurti si vesnicii mei genunchi,plini de semne de bune purtare.Copila fugi,iar in spatele ei ramase doar praful de pe strada mare a orasului.
O doamna inalta,purtand o pelerina neagra pana la pamant se plimba printre celelalte umbre.Brusc,se lovi de o adolescenta pierduta in peisaj.Imbracata parca pentru a ascunde orice urma de piele,obrajii sai se imbujorara imediat,speriata de aparitia neasteptata a umbrei negre.Parul sau scurt pana la umeri se legana usor cand silueta o rupse la fuga,pierzandu-se in multime.
Fantoma cu pelerina de culoarea noptii o urmari cu privirea cat putu,iar apoi,infuriata,sopti cateva cuvinte ciudate.
Adolescenta reaparu in oglinda,iar eu m-am regasit in privirea speriata.O lumina o lovi din spate,dar aceasta nu simti.Zambetul pe care fata vrusese sa il exteriorizeze se sterse,in locul sau aparu insa o privire chinuita,de parca cineva o chinuia fara sa simta ceva cu adevarat.
Mi-am dat seama cat de mult ma schimbasem pe parcursul anilor..Iata-ma aici,fara sa imi mai cunosc radacinile,fara sa imi aduc aminte de mine insumi atunci cand am nevoie de mine...Am zambit,sperand sa capat curaj si am pasit din nou pe scena.Mi-am lasat sentimentele sa explodeze iar,avand impresia ca sala se luminase in timp ce eu ma descarcam.La sfarsit,un ropot de aplauze m-au imbratisat si am simtit caldura emanata de oameni.Nu,nu eram singura.
Am observat in spate,in sala cea mare,o umbra.Imediat ce toate luminile s-au aprins,aceasta a deschis usa si a disparut.Pasii mei grabiti nu mai asteptau alte aplauze.Am fugit,sperand ca aveam sa opresc umbra.Cand am deschis usa,in fata mea,pe scari,aceeasi doamna cu pelerina neagra m-a privit cu doi ochi sclipitori.Si-a lasat gluga ce ii acoperea chipul jos si mi-a zambit larg.Buze sangerii...parul ce impartasea culoarea sa mierii...oare eram chiar eu?Nu,nu,ridurile inca nu imi aparusera pe fata!
Doamna a disparut pe scari iar eu m-am intors pe scena,privind iar in oglinda.Oare eram eu...?Sau oare oglinda imi readusese curajul de care aveam nevoie?Oh,oglinzile astea!